» » » În căutarea vieţii pe sateliţii jovieni - ESA a ales JUICE

JuiceÎn urmă cu o lună, comitetul SSAC al ESA s-a reunit pentru a alege dintre JUICE, Athena sau NGO, proiectul care va primi finanţarea în valoare de 1,1 miliarde euro. Misiunea spaţială câştigătoare a fost, aşa cum se aştepta majoritatea, JUICE (Jupiter Icy Moon Explorer), care constă în trimiterea unei sonde către cea mai mare planetă a Sistemului Solar pentru analizarea celor mai mari trei sateliţi ai acesteia.

Satelitul JUICE, în greutate de 4,8 tone, va fi lansat în anul 2022 de către o rachetă Arianne şi este programat să atingă sistemul jovian în 2030.

Odată ajuns în apropierea lui Jupiter, JUICE se va folosi de gravitația planetei gigant pentru a efectua zboruri în apropierea sateliţilor Callisto şi Europa, pentru a se aşeza în final pe orbită în jurul satelitului Ganymede, cel mai mare din sistemul solar, cu un diametru de 5.268 km.
Toţi cei trei sateliţi naturali ce vor fi analizaţi sunt bănuiţi că ar avea oceane de apă sub suprafaţa îngheţată, astfel că scopul principal al misiunii este analiza potenţialului de susţinere al vieţii, măcar la nivel microbian: „probabil oamenii nu îşi dau seama că zonele locuibile nu trebuie să se afle neapărat în apropierea unei stele...pentru formarea vieţii trebuie îndeplinite patru condiţii: existenţa apei; o sursă de energie care să transforme gheaţa în lichid; substanţele chimice potrivite, respectiv azot, carbon, hidrogen; stabilitate, respectiv o durată de timp suficientă pentru formarea vieţii…credem că aceste patru condiţii sunt îndeplinite pe lunile gheţoase ale lui Jupiter” susţine unul dintre membri echipei JUICE, prof. Michele Dougherty, de la Imperial College, din Londra.

Costul misiunii suportat de ESA este de 830 milioane de euro, la care se adaugă costurile celor 11 instrumente ştiinţifice de la bordul sondei, care vor fi suportate de statele membre – în total, bugetul alocat JUICE ajunge astfel la 1,1 miliarde euro.
http://www.stiintasitehnica.com/in-cautarea-vietii-pe-satelitii-jovieni-esa-a-ales-juice_1395.html

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply