Rapa Nui si misterul gigantilor moai

Misterul din Rapa Nui constă în sinuciderea în masă a locuitorilor săi. De ce au tăiat copacii de pe insulă pentru a-i înlocui cu statui gigantice, deşi ştiau că asta ar fi sfârşitul existenţei lor? Erau atât de orbi încât au desconsiderat punctul sensibil al insulei, transformat într-un punct de reper pentru navigatorii de pe restul planetei?
Insula Paştelui sau Rapa Nui aparţine de Chile din 1888, deşi este la 3.700 km de coastă, fiind izolată practic în mijlocul Oceanului Pacific (la vest se află Tahiti, la 4.000km). Această aşezare este şi mai misterioasă prin semnificaţia celui de-al doilea nume în polineziană, Te-Pito-Te-Henua, care înseamnă “buricul pământului”. A treia denumire este Marakiterani : “ochii care privesc spre cer”, probabil cu referire la enigmaticele statui.
Are formă triunghiulară şi numără trei vulcani deja stinşi. Suprafaţa sa ocupă doar 117km pătraţi, a cincea parte dintr-o insulă ca Ibiza.
Primii europeni care au ajuns aici în 1722 s-au întâlnit cu mii de polinezieni care populau insula, insă, ăn doar două secole, sclavia şi boala au redus populaţia nativă la mai puţin de 200 de indivizi. În prezent are sub 3.000 de locuitori, produsul amestecului dintre băştinaşi şi chilieni de origine spaniolă.

Numele de Insula Paştelui se datorează descoperitorului său, olandezul Jacob Roggeveen, care a ajuns pe coastele insulei în 5 aprilie, în Duminica Paştelui.
De când a fost descoperită, Rapa Nui a stimulat imaginaţia a milioane de persoane, graţie impresionantelor sculpturi megalitice, sfincşi unici care ne trimit la o civilizaţie despre care nu ştim aproape nimic.
Giganţii moai
În ciuda numeroaselor întrebări izvorâte din dorinţa de a clarifica existenţa sculptorilor moai – nume pe care l-au primit statuile în limba băştinaşă – , antropologii afirmă că primele popoare din Rapa Nui erau originare din Polonezia, şi nu din America de Sud, cum s-a presupus atâta timp.
Ultimele ipoteze susţin că polinezienii care încă trăiesc pe insulă au ajuns aici cu bărcile canoe, venind din insula Marquesa, prin secolul al IV-lea î.C., şi au pus stăpânire pe teritoriul după ce i-au exterminat pe primii locuitori. După specialişti, aceste popoare venite a doua oară au fost cele care au sculptat cei 1.600 moai care au ajuns să stăjuiască insula, dintre care doar jumătate se mai conservă.
În unele puncte ale insulei, aceste impunătoare statui – înălţimea lor oscilează între 3 şi 12 metri – se grupează pe platforme enorme de piatră – sau ahu – , utilizate ca sanctuare, în mod normal orientate către mare. Cel mai celebru ahu, numit Tongariki, numără cinci statuete. Dar asta nu e singura surpriză din Rapa Nui, căci în unele peşteri s-au găsit tăbliţe şi gravuri care ar putea fi singurele mărturii scrise ale limbii vorbite în Polinezia : un limbaj ideologic numit rongo-rongo.
Sfincşii Pacificului
Câteva dintre marile forme umanoide de piatră – de până la 20 t – sunt acoperite de o ciudată pălărie cilindrică şi privirea lor e aţintită spre soare, ca şi cum ar aştepta cu multă răbdare venirea a ceva sau a cuiva.

Pe insulă sunt diferite grupuri de statui. Aceasta e ultima numărătoare, deşi este posibil să existe mult mai multe în peşteri sau alte locuri încă nedescoperite :
* 276 moai verticali păzind laturile vulcanului
* Peste 300 sunt culcate de-a lungul platformelor abrupte, în zonele unde sunt cariere de piatră
* Un număr mai mic, localizat pe drumurile vechi ale satelor
* 80 statui sunt neterminate
S-a speculat mult asupra misterioasei expresii a acestor idoli de piatră, care par într-o aşteptare eternă. Întrunul dintre miturile aborigene se spune că statuile moai au ajuns din cer transportate de nave, în timp ce unii autori au asociat numărul mare de statui neterminate şi abandonate cu prăbuşirea Atlantidei, iar Rapa Nui ar fi ultima porţiune a acestui continent.

http://piatza.net/rapa-nui-si-misterul-gigantilor-moai/