» » » Rămășițe umane descoperite în Scoția, posibilă legătură cu criminalii în serie din sec. XIX

După ce, în urmă cu aproape un an, proprietarul unei case din districtul Haymarket, Edinburgh, Scoția, a descoperit în propria grădină mai multe rămășițe umane, arheologii au reușit să descifreze parțial povestea acestora. Este o poveste cu iz polițist, care face trimitere către unii dintre cei mai mari criminali în serie din Marea Britanie.
Analizând resturile umane, circa 60 de oase dezarticulate, arheologii au putut identifica patru adulți și un copil. Surprinzător a fost faptul că oasele cu pricina prezentau mici orificii, indiciu cert că ele au fost expuse în scopuri științifice. „Nici nu este de mirare, mai ales că Edinburg-ul secolulul al XIX-lea era centrul mondial al studiului anatomiei. Și pentru că numărul studenților era din ce în ce mai mare, medicii și profesorii se vedeau nevoiți să achiziționeze cadavre din rândul celor executați, din cel al oamenilor fără adăpost sau chiar trupuri neînsuflețite care erau sustrase din propriile morminte”, susține John Lawson, cercetător în cadrul Institutului Arheologic din Edinburgh.
Este perioada în care cererea uriașă pentru cadavre a dus la apariția unora dintre cei mai cunoscuți criminali în serie din istorie, imigranții irlandezi Willian Burke și William Hare. Din 1827 și până în 1828, timp de 10 luni, cei doi irlandezi au vândut doctorului scoțian Robert Knox, nu mai puțin de 16 cadavre, dintre acestea doar primul fiind al unui bărbat care decedase pe cale naturală. Celelalte 15 cadavre aparțineau unor persoane ucise de cei doi. Metoda folosită de criminali era extrem de eficientă. Aceștia atrăgeau victimele, le îmbătau cu whisky și bere, apoi, pe când acestea erau incapabile de a se mai apăra, le sufocau apăsându-le pieptul și acoperindu-le gura și nasul. În acest fel, Burke și Hare nu lăsau nicio urmă suspectă, cel puțin pentru detectivii secolului al XIX-lea. Burke și Hare au fost executați prin spânzurare la începutul anului 1829, cu mențiunea ca trupurile lor să fie donate Universității din Edinburgh, iar după disecție, scheletele celor doi să fie păstrate ca obiect de studiu pentru studenți.
Faptul că oasele cu pricina au fost îngropate, după toate aparențele, în grabă, departe de ochii curioșilor, susține ipoteza că și ele ar fi putut aparține unor persoane ucise de criminalii dornici de venituri facile.
Stiinta si Tehnica

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply