» » » » Tradarea si grenada otravita

 Operatiunea "Antropoid", pregatita de Serviciile secrete speciale britanice si Rezistenta cehoslovaca din exil (numita "Out Distance"), avea drept tinta asasinarea marelui sef nazist Reinhard Heydrich, poreclit "Macelarul". Amic apropiat al lui Hitler, Heydrich devenise Protectorul regiunilor Moravia si Boemia din Cehoslovacia ocupata. El a fost planificatorul sef al genocidului impotriva evreilor ("Solutia finala"), avand si functia de sef al marelui grup militar nazist care cuprindea, printre altele, Gestapo (politia secreta) si Kripo (politia criminala). El fusese numit si sef al Interpolului si se mai ocupa cu uciderea oponentilor lui Hitler. Eliminarea lui reprezenta zdruncinarea increderii lui Hitler in fortele de ocupatie.
Trei planuri de atac
Din decembrie 1941 si pana in mai 1942 au fost antrenati (in Anglia) mai multi ofiteri delegati cehoslovaci pentru asasinarea lui Heydrich. In cele din urma, Jan Kubis si Jozef Gabcik au fost parasutati in secret in apropiere de Praga. Ei au contactat organizatii antinaziste din Praga (pentru retragere post-atentat), apoi au evaluat trei variante de atac: in tren, in padure sau in Praga. Primele doua au fost considerate prea riscante, asa ca a ramas atacul in plina strada. Se stia ca Heydrich mergea la birou cu masina decapotabila, pentru a sfida populatia. La 27 mai 1942, la o intersectie din Praga, Gabcik sare in fata masinii, dar automatul i se blocheaza. Calm, Heydrich iese din masina si vrea sa-l impuste, dar in acel moment Kubis arunca o "grenada modificata" si Heydrich este atins de schije. Vrea sa fuga dupa Gabcik, dar se prabuseste dupa cativa pasi. Soferul trage in Kubis, il atinge, dar ambii atentatori scapa fugind, fiind convinsi ca atacul a esuat.
Dus la spital cu multiple rani interne (i se scoate splina), Heydrich este tratat de chirurgul sef din Praga si de medicul personal al lui Himmler. Dupa sapte zile, starea lui se imbunatatise, dar brusc el moare (4 iunie) dupa ce prezinta "simptome suspecte". Desi s-a spus ca era vorba despre septicemie, colapsul inimii si al plamanilor corespundea intoxicarii cu toxina botulismului. Unii autori pretind ca o treime din grenada modificata (la partea superioara) fusese umpluta cu materiale infectate, printre care si par de cal. Dar aceste alegatii au ramas neverificate, iar dovezile materiale arata ca si Kubis a fost atins de schije, dar nu a fost infectat. Cu toate acestea, autopsia lui Heydrich nu a demonstrat septicemia, ci o "posibila otrava neidentificata". O alta varianta este tratamentul defectuos aplicat chiar de medicii germani.
Represaliile lui Hitler
Furios la culme de pierderea unui asemenea subaltern, Hitler a pornit represalii criminale impotriva cehoslovacilor. Gestapoul si SS au arestat peste 13 mii de persoane, care au fost trimise in lagare. Membrii familiilor lui Kubis si Gabcik au fost ucise miseleste, in propriile case, caci nimeni nu voia sa divulge ascunzatoarea celor doi. Asemenea razbunari s-au produs si la Lidice, unde au fost executati 200 de barbati. Nazistii au aflat de locul cu pricina de la ofiterul Karel Curda, si el membru al Rezistentei, care a tradat si mai multe locuinte conspirative. Kubis si Gabcik se aflau intr-o biserica din Praga, pe care nazistii au asediat-o. Dupa un lung schimb de focuri, cei doi au fost ucisi in interiorul bisericii. Ulterior, s-a aflat ca tradatorul Curda primise 0,5 milioane de marci germane si o noua identitate (chiar si o sotie nemtoaica). Dar dupa razboi, el a fost prins si executat.
PAUL IOAN

Unknown

Adm. MISTERELE LUMII
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply