Autorităţile din Brazilia au confirmat existenţa unui trib izolat în jungla Amazonului, după ce acesta a fost observat în imaginile realizate de un satelit.
Existenţa tribului, compus din 200 de oameni, a fost verificată după ce expediţiile din avion, din luna aprilie, au strâns mai multe informaţii. Agenţia guvernamentală locală, National Indian Foundation (Funai), foloseşte avioanele pentru a nu deranja grupurile izolate.
Politica braziliană este de a nu contacta astfel de triburi, pentru a preveni invadarea terenului lor şi pentru a-i ajuta să-şi păstreze autonomia.
Agenţia estimează că în regiunea Amazonului trăiesc circa 68 de triburi izolate.
Cel mai nou trib identificat trăieşte în patru colibe mari, cu acoperişuri de paie şi creşte porumb, banane, alune şi alte culturi.
Potrivit Funai, observaţiile preliminare indică faptul că aceşti oameni aparţin grupului ce foloseşte limbajul pano, care se află în Amazonul brazilian, dar şi în cel peruvian, precum şi în junglele Boliviei.
Comunitatea se află la graniţa cu Peru, din masivul Vale do Javari, o rezervaţie de mărimea Portugaliei, care este casa a cel puţin 14 triburi necontactate.
Cultura triburilor izolate şi chiar supravieţuirea lor este ameninţată de pescuitul ilegal, vânătoare, defrişări şi minerit, precum şi de activităţile misionarilor şi de traficul de droguri de la graniţa Braziliei. Oamenii de acolo sunt ameninţaţi şi de explorarea petrolieră din Amazonul peruvian.
Deşi sunt în pericol, triburile din Amazon reuşesc să îşi păsreze limbile şi tradiţiile. Multe dintre ele se luptă de ceva timp pentru controlul asupra regiunilor în care locuiesc. Ei au câştigat prin lege dreptul să îşi păstreze pământurile ancenstrale. Până acum, 11% din teritoriul brazilian şi 22% din regiunea Amazonului aparţine triburilor.
Niciun comentariu: