Etruscii, precursorii romanilor în Peninsula Italică, au fost reprezentanții unei națiuni eclectice și pline de viață care, printre altele, i-a învățat pe francezi cum să producă vinul, pe romani cum să construiască drumuri, fiind cei care au introdus cu succes în Europa arta de a scrie, au pus bazele unei civilizații în jurul anului 900 î.Hr., în zona centrală a Italiei, care astăzi se suprapune peste provinciile Toscana, Latium, Emilia-Romagna și Umbria, dominând cea mai mare parte a peninsulei timp de cinci secole.
Cunoscuți prin artă, agricultură, prelucrarea fină a metalelor și prin comerț (au făcut comerț cu întregul bazin mediteraneean, ajungând până în Egipt), au cunoscut declinul în timpul secolului al V-lea î.Hr., perioadă care corespunde cu dezvoltarea, tot mai accentuată, a unei noi civilizații: romanii. În cele din urmă, în perioada secolelor 300-100 î.Hr., ei aveau să fie absorbiți de Imperiul Roman, care avea să domine mai mult decât un continent, și anume, tot bazinul mediteraneean. Etruscii au avut și o influență politică importantă în regiune, mulți dintre regii Romei fiind de origine etruscă, cel mai cunoscut fiind Lucius Tarquinius Superbus(535-496 î.Hr.), care a fost și ultimul rege al Romei. Prin intermediul acestei civilizații s-au adus, în centrul Italiei de astăzi, numeroase elemente din civilizația elenă, influențând în special cultura romană, care a preluat și adaptat alfabetul grecesc, dar și numeroase elemente religioase și arhitectonice. La începutul secolului al XIX-lea, între anii 1801-1807 mai exact, Napoleon Bonaparte, pentru a-și spori puterea în regiune, fondează Regatul Etruriei, dar acesta are o existență efemeră, fiind ulterior alipit Franței, pentru ca ulterior, în anul 1809, să fie transformat în Marele Ducat al Toscanei.
CONSTRUCȚII UNICAT
Enigmatica lor limbă, care nu era de origine indo-europeană, s-a stins treptat, nerămânând niciun izvor scris care să ofere detalii despre societatea etruscă. Cea mai mare parte din ceea ce cunoaștem astăzi despre ei provine din cimitirele lor: doar mormintele bogat decorate au lăsat în urmă numeroase indicii care ne ajută să reconstruim istoria lor pe deplin. Așadar, structurile piramidale subterane din Orvieto ar putea oferi o perspectivă inedită asupra acestei civilizații, mai ales că structurile par să fie unice. Mai mult chiar, cavitățile subterane de aici, unde se fac actualele cercetări, sunt într-adevăr unice, având o formă care nu coincide cu forma altor construcții din Etruria.
text de Vlad DOBRESCU foto: Saint Anselm College
http://www.terramagazin.ro/index.php/2012/11/si-etruscii-aveau-piramidele-lor/
Niciun comentariu: